Cel mai mare centru de recuperare neuropsihomotorie din Europa de Est, deschis la București

Cel mai mare centru de recuperare neuropsihomotorie din Europa de Est, deschis la București
Cel mai mare centru de recuperare neuropsihomotorie din Europa de Est, destinat diagnosticării și tratării persoanelor cu dizabilități, indiferent de vârstă sau handicap, va fi deschis, luni dimineață, în București.
Publicat: 15/02/2012, 10:23
Actualizat: 27/03/2012, 22:40

Cel mai mare centru de recuperare neuropsihomotorie din Europa de Est, destinat diagnosticării și tratării persoanelor cu dizabilități, indiferent de vârstă sau handicap, va fi deschis, luni dimineață, în București.

Proiectul a fost lansat în anul 1990 de către Asociația Ajutor pentru Bătrâni, Copii și Familie (denumită pe atunci Asociația pentru Ajutorarea Căminele de copii) iar terenul pentru construcție, situat pe strada Panduri, a fost concesionat de Primăria București.

Investiția inițială a Asociației în proiectul Panduri a fost de cinci milioane de mărci, strânse din ajutoarele venite de la cetățenii germani, Rumanienhilfe Hamburg (Der Spiegel) și Biserica Evanghelică din Frankfurt. Asociația a investit apoi în același proiect alte două miliarde de lei.

În 1993, finanțarea Centrului a fost transferată la Primăria Capitalei, care a asigurat finalizarea proiectului, alocând în ultimii trei ani fonduri ce reprezintă peste jumătate din valoarea totală – de 11,5 milioane de euro, la care se vor adăuga alte 1,2 milioane de euro pentru climatizare.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Tragedie aviatică la Vilnius. Un avion s-a prăbușit peste o clădire rezidențială
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska